The Call (2013)

Incepand cu 19 aprilie 2013, in cinematografele din Romania ruleaza ultimul lung metraj al lui Brad Anderson, The Call, ce o are in rolul principal pe Halle Berry. La o prima impresie, filmul pare ok. Pana spre ultimul sfert de ora contine mici greseli de scenariu insa acestea sunt absolut necesare, in opinia mea, pentru a da dinamism povestii. In ultimele minute am vazut unele greseli care cred eu ca puteau fi evitate. Oricum finalul e cea mai tensionata parte a peliculei.

In mare, e un film incoparabil mai bun decat ultimul aparut pe marele ecran de pe meleagurile noastre in care rapitorul se plimba cu victima in portbagaj. Avem ocazia sa vedem, in acelasi timp, cea mai tulburatoare privirea a unui psihopat din ultimii doi, trei ani. Pentru asta tin sa il felicit pe Michael Eklund.

Sinopsis

Povestea e simpla. Jordan lucreaza la Centrul de Apeluri de Urgenta, 911, si primeste un apel de la Casey, o adolescenta rapita din parcarea unui mol si purtata de rapitor in portbagajul masinii, cerandu-i sa o salveze.

Cei care vor sa afle daca o va salva sau nu, vor trebui sa vada filmul J.

Pe scurt

Scenariul: bun dar ar mai fi trebuit lucrat la final

Coloana sonora: sustine cu brio filmul

De remarcat: privirea rapitorului si cadrele filmate cu orasul de la inceputul filmului

Limbaj vulgar: nu

Nuditate: nu

Sex: nu

Anul aparitiei: 2013

Nota: 7,6 / raft C

Regia: Brad Anderson

Cu: Halle Berry

Gen: thriller

Limba: engleza

Film asemanator: Cellular 2004

Tom Sawyer (2011)

Mark Twain a reuşit să dea naştere acum aproape 200 de ani unor personaje extrem de îndrăgite de copii: Tom Sawyer şi Huckleberry Finn. În ciuda faptului că în anumite ţări romanele au fost interzise după publicare, din cauza jargonului folosit, în prezent acestea sunt lecturi obligatorii în şcoli.

De-a lungul timpului au fost făcute numeroase ecranizări după ele, dar acest lucru nu ne-a împiedicat să aşteptăm cu entuziasm noua ecranizare a regizoarei germane Hermine Huntgerburth. Personal, eram curios cum arată filmul în germană.

Sinopsis

Tom Sawyer este un copil orfan rămas în grija mătuşii sale Polly. Împreună cu prietenul său Huckleberry Finn, „reuşeşte” să se pună în tot felul de situaţii – cum ar fi apariţia pe neaşteptate la propria înmormântare. Are abilităţi de a îi face pe ceilalţi să muncească în locul lui şi chiar să fie răsplătit pentru asta.

Cei doi asistă la o crimă comisă de Joe Indianul şi pusă în spinarea lui Muff Potter dar le e frică să spună ce au văzut chiar dacă li se face milă de cel acuzat şi au remuşcări de conştiinţă.

Despre film

În mare, avem de a face cu un film bunicel ce are uşoare urme de umor. I-aş da un minus mare pentru faptul că l-au vopsit pe faţă pe Benno Furmann pentru a arăta ca un indian, iar decorul e mult prea nou. Se vede de la distanţă că acele case nu au fost locuite şi sunt făcute doar pentru ca un regizor să tragă câteva imagini. Hainele sunt şi ele prea curate ca să nu zic prea noi. Mă îndoiesc că Tom şi Finn erau tot timpul impecabili, fără pete de noroi.

Imaginea e una de o calitate superioară. Muzica de pe fundal îmi place – un fel de muzică country germanizată. Actorii interpretează corect.

Punctual

Scenariul: bun dar se putea şi mai bine.

Coloana sonoră: mi-a plăcut

De remarcat: mătuşa Polly, arată foarte bine pentru o mătuşă J

Consum alcool: DA (dar dar pune oarecum consumul alcoolului într-o postură negativă)

Limbaj vulgar: NU

Nuditate: NU

Sex: NU

Replici memorabile: NU (poate doar aceea în care Joe răspunde cu „Acasă e acolo unde ne sunt morţii” la o întrebarea a mătuşii Polly)

Anul apariţiei: 2011

Nota: 7,4 / raft D

Regia: Hermine Huntgeburth

Cu: Louis Hofmann, Benno Furmann

Gen: aventuri, familie

Limba: germană

Kung Fu Panda 2 (2011)

După succesul primului Kung Fu Panda din 2008 a urmat inevitabil şi al doilea film în 2011 în care Po şi prietenii săi se aventurează în noi provocări. Probabil v-aţi întrebat încă din prima parte cum ar putea fi domnul Ping tatăl biologic al ursului nostru. Ei bine, vom afla că Po a fost adoptat, iar vinovatul de despărţirea acestuia de părinţii săi naturali îi este adversar, dar nu din acest motiv.

Sinopsis

Cu mult timp în urmă, păunii conducea oraşul Gongmen aducând multă prosperitate şi fericire oraşului deoarece au inventat artificiile, dar fiul lor, Lordul Shen, a văzut o altă întrebuinţare a acestora, una negativă. Părinţii lui Shen au consultat un clarvăzător care a prezis că dacă fiul lor va continua pe acea cale, urmează să fie înfrânt de un urs panda.

Lordul Shen, pentru a îşi schimba destinul a recurs la un gest pe care îl veţi afla abia spre finalul filmului – gest datorită căruia a fost îndepărtat de părinţii săi din oraş. Acesta a jurat că se va răzbuna şi va face în aşa fel încît toată China să îi stea la picioare.

După un timp, se întoarce în oraş pentru a cuceri însă va trebui să treacă de Po şi de gaşca lui. J

Părere

Dacă v-a plăcut prima parte, o să vă placă şi asta pentru că nu văd diferenţe prea mari între cele două filme, poate mai puţin umor dar ăsta poate fi un plus. În prima parte umorul a fost pe alocuri exagerat sau să zicem că a avut un efect invers, cel puţin în privinţa mea.

Anul apariţiei: 2011

Notă: 7,7 / raft D

Premii: nominalizat la Oscar în 2012

Regia: Jennifer Yuh

Voci: Angelina Jolie, Van Dame, Jackie Chan

Gen: animaţie, acţiune, comedie

Limba: engleză

Shadow Dancer (2012)

Începând de astăzi, în cinematografele din România îşi va face apariţia „Dansatoarea din umbră”, film în care îl puteţi revedea pe Clive Owen. Titlul peliculei e înşelător deoarece coproducţia britanico-irlandeză nu are nici o legătură cu dansul. Derutant e şi începutul filmului care ne prezintă o secvenţă din copilăria lui Colette, anul 1973 mai precis, în care fratele ei este împuşcat şi îşi pierde viaţa.

Imediat după acest moment se face un salt în timp, până în 1993, când ni se prezintă din nou Colette, plimbându-se cu o bombă prin metroul londonez. Secvenţa anterioară pare să motiveze oarecum ceea ce urmează să facă. Însă nu e aşa.

Sinopsis

În timpul unui atentat cu bombă eşuat în metroul din Londra, Colette este prinsă de serviciul secret britanic MI5 şi constrânsă să devină informator pentru a destructura gruparea teroristă IRA. Aceasta este suspectată mai apoi de membrii grupării teroriste că ar colobora cu autorităţile şi îşi riscă viaţa. Prins în jocul de culise din interiorul serviciului secret, agentul care o racolase se vede nevoit să o salveze de unul singur.

IRA

Fiind un film în care personajele nu ne sunt prezentate prin dialogul dintre ele ci prin propriile acţiuni, e foarte greu pentru cineva care nu ştie nimic despre IRA să înţeleagă prea mult din poveste. De aceea cred că înainte de a vedea filmul, trebuie să ştiţi câte ceva despre această grupare.

Despre IRA (Armata Britanică Irlaneză) sunt multe de spus, însă pentru a înţelege filmul cred că e suficient să ştiţi că aceasta este o grupare paramilitară naţionalistă creată în 1919 a cărei principală motivaţie este înlăturarea dominaţiei britanice din Irlanda de Nord şi unirea acestei provincii cu Republica Irlanda.

Despre film

Nu ştiu dacă e un film care ar trebui văzut la cinema, dar cred că în faţa televizorului ar merita aruncat un ochi. Scenariul nu are puncte slabe. Poate singurul punct slab ar fi că scenaristul se aşteaptă ca spectatorul să aibă o minimă documentare în ceea ce priveşte activitatea teroristă din Regatul Unit din anii `90. Acesta e scris de Tom Bradby, fost corespondent ITV News în Irlanda de Nord (1993-1996) unde a fost responsabil cu subiecte precum: procesul de pace, acordul de încetare a focului semna de IRA şi vizita preşedintelui american Bill Clinton în Irlanda de Nord. Ca urmare a acestor experienţe, în 1998 publică cartea „Shadow Dancer”.

Cum spuneam mai sus, titlul filmului e puţin derutant acesta neavând nici o legătură cu dansul. „Shadow Dancer” este numele de cod al unui agent infiltrat de MI5 în IRA.

Anul apariţiei: 2012

Notă: 7,5 / raft B

Regia: James Marsh

Cu: Clive Owen, Gillian Anderson

Gen: dramă, thriller

Limba: engleză

Dallas (2012)

Când vorbim de Dallas vorbim de serialul unor generaţii. Păstrez şi acum vie imaginea în care, imediat după revoluţie, toată familia mea se strângea în faţa unui Sirius 207, o cutie din lemn conectată la priză cu un ecran alb-negru în care se perindau o mulţime de oameni fără a ne cere permisiunea. Erau un fel de oaspeţi nepoftiţi. Mai târziu când am realizat ce e cu acea cutie magică, ai mei mă tachinau povestindu-mi cum încercam să mă uit sub fustele doamnelor care îşi făceau apariţia prin acel dreptunchi, probabil rusesc.

Din vechiul serial nu îmi aduc aminte prea multe, doar genericul şi câteva nume: Bobby, Pamela, J.R. şi Sue Ellen. Eram prea mic. Anul trecut serialul a fost relansat după aproape 30 de ani în regia lui Steve Robin. În noua producţie ne vom întâlni cu personaje din vechiul serial precum: Bobby, Sue Ellen, Cliff sau J.R. . Pamela nu va face parte, Bobby recăsătorindu-se cu Annie.

În mare avem cam aceeaşi poveste cu personaje atât noi cât şi vechi. În continuare se duce o luptă pe alocuri murdară pentru avere între „cei buni” şi „cei răi”. Bobby şi fiul său Christopher reprezintă tabara bună pe când Cliff, J.R. şi fiul său, tabăra rea. Sunt foarte multe personaje, plasate undeva în zona gri, ce încearcă, forţaţi de propria conştiintă, să treacă de la cei răi la cei buni. Sue Ellen renunţă la băutură şi îşi propune să ajungă guvernator.

Anii au trecut şi deşii unele caractere nu s-au schimbat, multe lucruri nu mai sunt la fel. Caii au fost înlocuiţi de maşini de lux iar clasicii cowboy încep să dispară.

Anul apariţiei: 2012 (sezonul I - 10 episoade)

Notă: 8,00 / raft C

Regia: Steve Robin

Cu: Larry Hagman, Linda Gray, Patrick Duffy

Gen: dramă

La piel que habito (2011)

Începe ca un film ce abordează o temă mult dezbătută în zilele noastre, care naşte numeroase dispute nu doar în mediul academic ci şi în alte sfere – bioetica- şi continuă cu delirul unui om.

Robert Ledgard (Antonio Banderas), un eminet specialist în chirurgie plastică, reuşeşte să creeze un nou tip de piele, artificială, rezistentă la arsuri şi care funcţioneză ca un scut împotriva tuturor agenţilor externi. Cercetările au durat 12 ani şi au fost determinate de moartea soţiei sale care în urma unui accident de maşină a fost salvată în ultimul moment, însă fără nici un centimentru de piele.

Văzând filmul, ai senzaţia că acesta se rupe în două. Dacă la începutului lui îţi creează impresia că vei afla povestea unui om are încearcă să revoluţioneze lumea, schimbând percepţii şi rupând bariere, foarte repede îţi dai seama că asişti la demenţa unui om. Acesta răpeşte un tânăr, îi schimbă sexul şi apoi încearcă să îl transforme după chipul soţiei sale. După ce reuşeşte, încearcă să întreţină relaţii sexuale cu el.

Am văzut filmul fără a avea vreodată impresia că îmi pierd timpul, însă singurul moment în care a reuşit să imi transmită vreo emoţie a fost în ultimele sale două minute.

Anul apariţiei: 2011

Notă: 7,3 / raft A

Regia: Pedro Almodovar

Cu: Antonio Banderas, Elena Anaya

Gen: dramă, thriller

Limba: spaniolă

Red Lights (2012)

„Red Lights” e un film ce ilustreză lupta dintre ştiinţă şi misticism, dintre scepticism şi speranţă. Oamenii au nevoie tot timpul să creadă în ceva, iar atunci când nu găsesc rezolvare la o problemă gravă, speră ca aceasta să vină de undeva, chiar şi de acolo de unde mintea noastră nu poate pătrunde. Nu trebuie să faci cine ştie ce studii sau sondaje ca să îţi dai seama că majoritatea oamenilor au o gândire intuitivă şi nicidecum analitică. E suficient să te uiţi în jurul tau, la cei pe care îi cunoşti, ca să îţi dai seama de asta.

Întodeauna, dacă va exista cel puţin un om care crede în puteri paranormale, vor exista doi, trei escroci care susţin că au astfel de abilităţi. Dr. Margaret Matheson şi partenerul ei, Tom Buckley, sunt cei mai buni investigatori ai fenomenelor paranormale. Oameni de ştiinţă, ei au demascat zeci de aşa-zişi clarvăzători, vânători de fantome sau vindecători prin credinţă.

Singura credinţă a celor doi, în acest demers, e că „există două categorii de oameni printre cei care susţin că au un har special: cei care cred cu adevărat asta şi cei care cred că cei doi nu îşi pot da seama că nu au, dar ambele tabere greşesc”.  Margareth susţine că oamenilor le e frică de faptul că dincolo de moarte nu ar mai exista nimic şi din acest motiv cred în fantome şi case bântuite. Existenţa spiritelor ar certifica într-un fel continuitatea noastră.

Simon Silver e singurul medium „nedemascat” de cei doi. Dacă Margareth refuză din anumite motive să îl investigheze, Tom crede că are în sfârşit ocazia de a demasca cea mai mare fraudă din lume şi porneşte singur în căutarea adevărului, devenind tot mai obsedat de dorinţa de a dovedii întregii lumi că Simon nu e decât un impostor. Va reuşi el oare !? Sau îşi va da seama că s-a înşelat !?

Urmărind filmul, aveţi ocazia să vedeţi cum stau lucrurile în privinţa fenomenelor paranormale din perspectiva unor oameni de ştiinţă.

      

Anul apariţiei: 2012

Notă film: 7,4 / raft B

Regie: Rodrigo Cortez

Cu: Cillian Murphy, Robert De Niro

Gen: mister, thriler

Limba: engleză

My Sassy Girl (2008)

Se spune că în general contrastele se atrag. E cazul şi în această poveste de dragoste în care destinul pare să aibă rolul lui. Dar, după cum aflăm din finalul filmului, “atunci când destinul vrea să împlinească ceva, nu o poate face de unul singur... tot trebuie să construieşti un pod  către cel pe care îl iubeşti.”

Charlie vede în Jordan tot ce el nu putea fi, o persoană dezinvoltă şi mereu veselă chiar dacă nu îşi poate da seama dacă asta e starea ei normală sau e cumva provocată de alcool. De partea cealaltă, Jordan îşi vede în el fostul prieten ce murise de curând, ezitând însă să îi spună acest lucru.

Ajung să se vadă o perioadă de timp, în ciuda faptului că tatăl fetei se opune, însă mai târziu, Jordan ia o decizie ce i se pare ciudată lui Charlie. Hotărăşte să se vadă abia peste un an.

Per ansmablu e un film bun ce reuşeşte să te ţină atent până la finalul lui. Vi-l recomand.

          

Anul apariţiei: 2008

Notă film: 7,5 / raft D

Regia: Yann Samuell

Cu: Elisha Cuthbert

Gen: comedie, dramă, romantic, dragoste

Filme similare: Jeux d`enfants (2003)

Taken 2 (2012)

Taken 2 nu e acel gen de film ce ar putea fi nominalizat la Oscar însă pe care nu regreţi că l-ai văzut. E un veritabil film de acţiune. Cadrele în care a fost filmat, mai ales în prima parte, îţi creează impresia că a beneficiat de un buget mare pentru a fi realizat.

Acţiunea este una alertă şi îl are în prim plan pe Bryan Mills (Liam Neeson), un fost agent C.I.A. . Acesta este nevoit să îşi pună în practică toate abilităţile sale pentru a îşi salva familia, fiica şi fosta soţie, din mâna oamenilor lui Murad, un mafiot albanez dornic de răzbunare.

Filmul are câteva minusuri care îl împiedică să primească o notă mare. Cel mai important, în opinia mea, ar fi descoperirea de către Mills a celei de-a doua locaţiei în care a fost dusă fosta lui soţie. Fără nici un reper, într-un oraş precum Istanbul, a căuta un om ascuns într-o clădire pe care nu o cunoşti e ca şi cum ai încerca să cauţi acul în carul cu fân. Totuşi el descoperă ascunzătoarea foarte repede.

Per ansamblu, e un film care merită văzut, chiar la cinema.  E catalogat ca fiind o dramă, dar nu vă aşteptaţi să vă dea lacrimile. După cum ştiţi, acest film vine în continuarea lui Taken şi după cum se termină, anticipez că va apărea şi Taken 3 în care îşi vor face prezenţa cei doi fii ai lui Murad. Aceştia vor căuta, probabil, să răzbune moartea tatălui şi fratelui lor.

 

Anul apariţiei: 2012

Notă film: 7,4 / raft C

Regie: Olivier Megaton

Cu: Liam Neeson

Gen: acţiune, crimă, dramă

Filme similare: Taken (2008), Contra timp (2008)

Love and Other Imposible Pursuits (2009)

Recunosc că de ceva timp am făcut o obsesie din a căuta un film în care Natalie Portman să facă un rol prost. „Speram” ca „Love and Other Imposible Pursuits” să fie acela având în vedere că pe IMDB a primit doar 6,3. Nu a fost cazul pentru că actriţa a jucat ireproşal chiar dacă nu pe ea am remarcat-o în mod special ci pe tânărul Charlie Tahan.

Bazat pe romanul cu acelaşi nume al scriitoarei americane Ayelet Waldman,  filmul ne spune povestea unei tinere avocate pe nume Emilia Greenleaf. Aceasta se îndragosteşte de Jack Wolf, unul dintre titularii casei de avocatură la care lucrează şi îl determină pe acesta să divorţeze pentru a se căsători cu ea.

Emilia trebuie să se apropie de William, copilul rezultat din vechea căsătorie a lui Jack, însă nu e atât de uşor, mai ales după moartea propriului copil. Pierderea acestui la numai trei zile de la naştere şi mai ales sentimentul de vinovăţie ce o cuprinde, fac ca relaţiile cu cei din jur să fie cât mai tensionate.

Sunt multe voci care spun că filmul ar fi o comedy drama, dar cele câteva replici amuzante ale copilului nu pot face din film o comedie. Aş spune mai degrabă ca ar fi o dramă de familie. De remarcat faptul că scenariul e scris de regizorul filmului împreună cu autoarea cărţii după care e inspirat.

 

Anul apariţiei: 2009

Notă film: 7.7 / raft C

Regia: Don Roos

Cu: Natalie Portman

Gen: dramă, familie