Se afișează postările cu eticheta 2011. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2011. Afișați toate postările

luni, 8 aprilie 2013

Tom Sawyer (2011)


Mark Twain a reuşit să dea naştere acum aproape 200 de ani unor personaje extrem de îndrăgite de copii: Tom Sawyer şi Huckleberry Finn. În ciuda faptului că în anumite ţări romanele au fost interzise după publicare, din cauza jargonului folosit, în prezent acestea sunt lecturi obligatorii în şcoli.

De-a lungul timpului au fost făcute numeroase ecranizări după ele, dar acest lucru nu ne-a împiedicat să aşteptăm cu entuziasm noua ecranizare a regizoarei germane Hermine Huntgerburth. Personal, eram curios cum arată filmul în germană.

Sinopsis
Tom Sawyer este un copil orfan rămas în grija mătuşii sale Polly. Împreună cu prietenul său Huckleberry Finn, „reuşeşte” să se pună în tot felul de situaţii – cum ar fi apariţia pe neaşteptate la propria înmormântare. Are abilităţi de a îi face pe ceilalţi să muncească în locul lui şi chiar să fie răsplătit pentru asta.

Cei doi asistă la o crimă comisă de Joe Indianul şi pusă în spinarea lui Muff Potter dar le e frică să spună ce au văzut chiar dacă li se face milă de cel acuzat şi au remuşcări de conştiinţă.

Despre film
În mare, avem de a face cu un film bunicel ce are uşoare urme de umor. I-aş da un minus mare pentru faptul că l-au vopsit pe faţă pe Benno Furmann pentru a arăta ca un indian, iar decorul e mult prea nou. Se vede de la distanţă că acele case nu au fost locuite şi sunt făcute doar pentru ca un regizor să tragă câteva imagini. Hainele sunt şi ele prea curate ca să nu zic prea noi. Mă îndoiesc că Tom şi Finn erau tot timpul impecabili, fără pete de noroi.

Imaginea e una de o calitate superioară. Muzica de pe fundal îmi place – un fel de muzică country germanizată. Actorii interpretează corect.

Punctual
Scenariul: bun dar se putea şi mai bine.
Coloana sonoră: mi-a plăcut
De remarcat: mătuşa Polly, arată foarte bine pentru o mătuşă J
Consum alcool: DA (dar dar pune oarecum consumul alcoolului într-o postură negativă)
Limbaj vulgar: NU
Nuditate: NU
Sex: NU
Replici memorabile: NU (poate doar aceea în care Joe răspunde cu „Acasă e acolo unde ne sunt morţii” la o întrebarea a mătuşii Polly)



Anul apariţiei: 2011
Nota: 7,4 / raft D
Regia: Hermine Huntgeburth
Cu: Louis Hofmann, Benno Furmann
Gen: aventuri, familie
Limba: germană

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Kung Fu Panda 2 (2011)


După succesul primului Kung Fu Panda din 2008 a urmat inevitabil şi al doilea film în 2011 în care Po şi prietenii săi se aventurează în noi provocări. Probabil v-aţi întrebat încă din prima parte cum ar putea fi domnul Ping tatăl biologic al ursului nostru. Ei bine, vom afla că Po a fost adoptat, iar vinovatul de despărţirea acestuia de părinţii săi naturali îi este adversar, dar nu din acest motiv.

Sinopsis
Cu mult timp în urmă, păunii conducea oraşul Gongmen aducând multă prosperitate şi fericire oraşului deoarece au inventat artificiile, dar fiul lor, Lordul Shen, a văzut o altă întrebuinţare a acestora, una negativă. Părinţii lui Shen au consultat un clarvăzător care a prezis că dacă fiul lor va continua pe acea cale, urmează să fie înfrânt de un urs panda.

Lordul Shen, pentru a îşi schimba destinul a recurs la un gest pe care îl veţi afla abia spre finalul filmului – gest datorită căruia a fost îndepărtat de părinţii săi din oraş. Acesta a jurat că se va răzbuna şi va face în aşa fel încît toată China să îi stea la picioare.
După un timp, se întoarce în oraş pentru a cuceri însă va trebui să treacă de Po şi de gaşca lui. J

Părere
Dacă v-a plăcut prima parte, o să vă placă şi asta pentru că nu văd diferenţe prea mari între cele două filme, poate mai puţin umor dar ăsta poate fi un plus. În prima parte umorul a fost pe alocuri exagerat sau să zicem că a avut un efect invers, cel puţin în privinţa mea.
Anul apariţiei: 2011
Notă: 7,7 / raft D
Premii: nominalizat la Oscar în 2012
Regia: Jennifer Yuh
Voci: Angelina Jolie, Van Dame, Jackie Chan
Gen: animaţie, acţiune, comedie
Limba: engleză

joi, 13 decembrie 2012

La piel que habito (2011)


Începe ca un film ce abordează o temă mult dezbătută în zilele noastre, care naşte numeroase dispute nu doar în mediul academic ci şi în alte sfere – bioetica- şi continuă cu delirul unui om.

Robert Ledgard (Antonio Banderas), un eminet specialist în chirurgie plastică, reuşeşte să creeze un nou tip de piele, artificială, rezistentă la arsuri şi care funcţioneză ca un scut împotriva tuturor agenţilor externi. Cercetările au durat 12 ani şi au fost determinate de moartea soţiei sale care în urma unui accident de maşină a fost salvată în ultimul moment, însă fără nici un centimentru de piele.

Văzând filmul, ai senzaţia că acesta se rupe în două. Dacă la începutului lui îţi creează impresia că vei afla povestea unui om are încearcă să revoluţioneze lumea, schimbând percepţii şi rupând bariere, foarte repede îţi dai seama că asişti la demenţa unui om. Acesta răpeşte un tânăr, îi schimbă sexul şi apoi încearcă să îl transforme după chipul soţiei sale. După ce reuşeşte, încearcă să întreţină relaţii sexuale cu el.

Am văzut filmul fără a avea vreodată impresia că îmi pierd timpul, însă singurul moment în care a reuşit să imi transmită vreo emoţie a fost în ultimele sale două minute.



Anul apariţiei: 2011
Notă: 7,3 / raft A
Regia: Pedro Almodovar
Cu: Antonio Banderas, Elena Anaya
Gen: dramă, thriller
Limba: spaniolă