Se afișează postările cu eticheta nota 6. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nota 6. Afișați toate postările

duminică, 7 iulie 2013

Dexter, sezonul 3

In mare, sezonul 3 nu vine cu nimic diferit fata de sezonul anterior, in ceea ce priveste dinamica sau tensiunea acestuia. Episoadele 10 si 11 mi-au starnit insa un interes aparte pentru ca am avut senzatia ca scenaristii au apasat putin pe acceleratie.

In ceea ce priveste scenariul, pot spune ca acesta nu mai are aspectul liniar din primele doua sezoane, fiind oarecum bifurcat. Numarul personajelor noi e mai mare, iar firul epic se intinde in mai multe directii. Dexter ajunge sa isi faca noi prieteni, ii surade ideea de a se insura, e pus in postura de a decide daca va fi sau nu tata etc.

Sinopsis
In incercarea lui de a ucide un criminial, Dexter omoara din greseala o alta persoana, incalcandu-si codul, neverificand daca victima a comis crime. Se dovedeste ca cel ucis era fratele unui procuror, Miguel Prado, si membru al unei familii influente in oras.

Chiar daca lucrurile par a i se „infunda”, Dexter ajunge sa se imprieteneasca cu Miguel, iar in timpul liber sa joace golf cu acesta si sa ucida criminali...pentru inceput. Mai tarziu, Dexter isi da seama ca noul sau prieten incepe sa isi elimine proprii dusmani, chiar daca acestia nu au comis nici o crima. Din acest moment, intre cei doi incepe un meci de sah in care nu exista posibilitatea unei remize.


Anul aparitiei: 2008
Numar episoade: 12
Nota: 8,4 / raft B
Cu: Michael C. Hall
Gen: crima, mister, thriler
Limba: engleza

sâmbătă, 29 iunie 2013

Dexter, sezonul 2

Dupa ultimele trei episoade din primul serial, sincer, ma asteptam la mai mult, dar nu pot sa spun ca sunt dezamagit complet. Am dat totusi de niste replici care m-au amuzat. Doua dintre ele le veti gasi mai jos.

1.Debra, sora lui Dexter, vine acasa, seara, intra pe usa si o gaseste pe Lila goala, cautand prin frigider (pana atunci cele doua nu se mai intalnisera). Prima nu prea sta la vorba cu cealalta si intra la frate-sau, in camera, pentru a ii cere explicatii si il gaseste pe acesta intins in pat, inconjurat de sute de lumanari aprinse.
Debra: Cine-i gagica asta !?
Dexter: Deb ... nu ti-a dat prin cap sa bati la usa ?
Debra: Cine-i ? Vrei s-o f*** sau vrei s-o arzi pe rug !? J

2. Debra si Lundy afla ca Lila foloseste o identitate falsa. In incercarea de a descoperi adevarata identitate a acesteia, are loc urmatorul dialog.
Debra: Cateaua, foloseste o identitate falsa.
Lundy: E si presupunerea mea.
Debra: Cum aflu adevaratul nume al Lilei ?
Lundy: Cred ca stii raspunsul.
Debra: Ii tai capul si ma uit la eticheta J

Primul dialog il veti gasi in episdul 7 iar pe cel de-al doilea in episodul 11.

Sinopsis
Niste scafandrii aflati in cautarea unor comori pierdute in golf, descopera cadavrele victimelor ucise de Dexter. Ca urmare, FBI-ul isi trimite oamenii sa colaboreze cu politia din Miami pentru a-l prinde pe cel pe care presa il numeste „Macelarul din Golf”.

Rita afla ca Dexter l-a drogat pe Paul pentru a il baga la puscarie si printr-un concurs de imprejurari, eroul nostru ajunge intr-un cerc de oameni care incearca sa isi trateze dependenta de droguri. Simuland o astfel de dependenta, Dexter incearca sa isi trateze nevoia de a ucide si sa inteleaga cine e de fapt, dupa ce o intalneste pe Lila, insa ... lucrurile incep sa se complice.

Pe scurt
Scenariul: bun
Coloana sonora: nimic schimbat fata de primul sezon
Limbaj vulgar: doar din partea Debrei
Nuditate: da
Sex: da


Anul aparitiei: 2007
Numar episoade: 12
Nota: 8,4/ raft B
Cu: Michael C. Hall
Gen: crima, mister, thriller

Limba: engleza

duminică, 13 ianuarie 2013

War Witch (2012)


„War Witch” e filmul care a scos din competiţia pentru Oscar filme precum „Intouchables” sau „După dealuri” şi se află în continuare în cursa pentru trofeu cu „Amour”, „Kon-Tiki”, „No” şi „A Royal Affair”.  A scoate din cărţi propunerea francezilor la această ediţie a Oscarurilor nu e la îndemâna oricui având în vedere că era singura, în opinia criticilor, capabilă să le facă concurenţă austriecilor (care au propus Amour).  

Filmul ne plasează în Africa, probabil pe coasta de vest a continentului. Ne putem da seama după vegetaţie şi după limba franceză vorbită de localnici. După cum ştim, partea de nord-vest a Africii a fost colonizată de francezi. Faptul că nu ni se spune locaţia nu e neapărat un lucru rău. Povestea e general valabilă pentru acest continent măcinat de războaie civile, lipsa educaţiei sau foamete.

Komona e singura supravieţuitoare din satul său atacat de oameni înarmaţi. Rebelii o primesc în rândul lor, considerând că are puteri magice ce o ajută să vadă din timp soldaţii guvernului ascunşi în pădure. Presupusele puteri îi conferă o anumită protecţie însă o pun şi în pericol. În eventualitatea în care ar da greş, şi-ar putea pierde viaţa.

Avem în faţă povestea tristă a unei fete trecute uşor de 10 ani căreia îi este pusă în mână o armă şi care, departe de părinţii ei, e forţată să ucidă. Crima nu e singura ei povară pe care trebuie să o ducă. Rămasă fără voia ei însărcinată, trebuie să dea viaţă înainte de a fi pregătită.



Anul apariţiei: 2012
Notă: 6,8 / raft A
Regie: Kim Nguyen
Cu: Rachel Mwanza
Gen: dramă
Limba: franceză.