joi, 8 noiembrie 2012

Taken 2 (2012)

Taken 2 nu e acel gen de film ce ar putea fi nominalizat la Oscar însă pe care nu regreţi că l-ai văzut. E un veritabil film de acţiune. Cadrele în care a fost filmat, mai ales în prima parte, îţi creează impresia că a beneficiat de un buget mare pentru a fi realizat.

Acţiunea este una alertă şi îl are în prim plan pe Bryan Mills (Liam Neeson), un fost agent C.I.A. . Acesta este nevoit să îşi pună în practică toate abilităţile sale pentru a îşi salva familia, fiica şi fosta soţie, din mâna oamenilor lui Murad, un mafiot albanez dornic de răzbunare.

Filmul are câteva minusuri care îl împiedică să primească o notă mare. Cel mai important, în opinia mea, ar fi descoperirea de către Mills a celei de-a doua locaţiei în care a fost dusă fosta lui soţie. Fără nici un reper, într-un oraş precum Istanbul, a căuta un om ascuns într-o clădire pe care nu o cunoşti e ca şi cum ai încerca să cauţi acul în carul cu fân. Totuşi el descoperă ascunzătoarea foarte repede.

Per ansamblu, e un film care merită văzut, chiar la cinema.  E catalogat ca fiind o dramă, dar nu vă aşteptaţi să vă dea lacrimile. După cum ştiţi, acest film vine în continuarea lui Taken şi după cum se termină, anticipez că va apărea şi Taken 3 în care îşi vor face prezenţa cei doi fii ai lui Murad. Aceştia vor căuta, probabil, să răzbune moartea tatălui şi fratelui lor.

 

Anul apariţiei: 2012
Notă film: 7,4 / raft C
Regie: Olivier Megaton
Cu: Liam Neeson
Gen: acţiune, crimă, dramă
Filme similare: Taken (2008), Contra timp (2008)

8 comentarii:

  1. pe langa faptul ca fura ideea din prima parte mai fura neinspirat o scena din filmul Drive cu tot cu soundtrack.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am văzut "Drive" ca să mă pot pronunţa, în schimb am văzut prima parte din Taken şi pot spune că îmi place mai mult a doua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. iti recomand sa vezi cat de curand Drive, pentru mine cel mai bun film al anului trecut :D

      Ștergere
    2. Înseamnă că nu ai văzut Warrior. E peste multe dintre filmele nominalizate la Oscar anul trecut. Mi-aş dori să fie mai bun pentru că asta ar însemna să văd un alt film foarte bun. Îl trec pe listă.

      Ștergere
    3. Am vazut Warrior (http://piratulcinefil.wordpress.com/2012/01/23/warrior/) am si scris cateva cuvinte despre el :D

      Ștergere
    4. Atunci inseamnă ca am un motiv în plus să văd Drive

      Ștergere
  3. dupa vizionare sigur o sa descopar o recenzie pe raftul cu FILME :D

    RăspundețiȘtergere