Filmul rulează în cinema de vreo două săptămâni
deşi acesta a fost selectat în competiţia oficială la Cannes de foarte mult
timp. Mult prea târziu zic eu având în vedere că nu e, nici pe departe cel
mai prost film de pe ecranele cinematografelor mioritice.
Nota primită pe site-urile de profil e şi ea cam
mica, dar nu e nici prea departe de adevăr. Putem pune asta pe seama faptului
ca aşteptările s-ar fi putut să fie prea mari pentru unii.
Premisele unei reţete de succes există. Filmul a
primit un premiu şi o nominalizare la Festivalul de Film de la Cannes, anul
acesta. În plus, distribuţia nu poate fi trecută cu vederea. Nume precum Robert
Pattison, John Cusack, Julianne Moore nu te pot lăsa indiferent, chiar dacă
primii doi au început să joace în filme din ce în ce mai obscure.
Sinopsis Maps To The
Star
Căsătoria dintre doi fraţi lasă urme adânci
asupra familiei nou formate. Cei doi copii dau semne serioase de comportament
deviant. Unul e piroman, iar celălat vede din ce în ce mai des morţi. Primul e
respins de cei doi soţi şi internat într-un ospiciu, celălalt e ghidat spre o
carieră de succes, devenind personajul principal într-o franciză cu milioane de
fani.
Problemele încep să apară când Agatha se
întoarce în Los Angeles şi pune în pericol secretul păstrat cu sfinţenie de
părinţii săi, persoane respectate în lumea cinematografiei hollywoodiene.
Este sau nu este
incestul sursa problemelor
Cei care vor vedea filmul vor rămâne, foarte
probabil cu această întrebare, ce ia naştere datorită faptului că nu avem o
certitudine în legatură cu incendiul în urma căruia Agatha a fost internată. Nu
ştim dacă a fost o înscenare sau nu. Nu am spus "din
cauză" pentru că existenţa acestor îndoieli dau farmec producţiei.
Comportamentul celor doi fraţi poate fi pur şi
simplu efectul direct al incestului. Ştim cu toţii riscul biologic pe care îl
suportă copiii în aceste cazuri. Dar... ar putea fi şi rezultatul temerii celor
doi soţi de a nu cădea în dizgraţie şi a pune capăt unei cariere destul de
promiţătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu