Last Knights 2015

Last Knights demonstrează încă odată că nu e suficient să ai un scenariu bun şi actori de  Hollywood ca să faci un film care să mulţumească cât mai multă lume. Cu un scenariu bun, dar parcă inspirat prea mult din 47 Ronin, şi actori consacraţi, precum Morgan Freeman sau Clive Owen, filmul reuşeşte să se ridice peste ştacheta mediocrităţii, însă cred că mai era nevoie de încă un pas.

Acest pas putea fi făcut doar de regizor care mi s-a părut că a rămas cramponat într-o altă piaţă cinematografică decât cea europeană sau nord-americană, unde mimatul se taxează. Momentul de „glorie” în acest sens este cel de la bătălia finală dintre Clive Owen şi mâna dreaptă a lui Gezza Mott unde cei doi exagerau cu piruetele dându-mi impresia că asist la o piesă de balet.

Vorbesc în termeni comerciali pentru că se vede de la distanţă că a fost făcut pentru cinematografe şi nu pentru festivaluri. Şi foarte bine că asta s-a vrut. Nu vom avea niciodată dreptate când vom critica astfel de decizii.

Poate par foarte critic şi nu ăsta era scopul meu. Dacă nu ar fi avut puncte pozitive nu aş fi scris despre el. Are  „mindfuck”, cuvânt foarte uzual printre cinefili şi pe care nu doresc să îl traduc pentru că ar fi nesătos J .  

Sinopsis Last Knights 

Într-o lume imaginară, dar care se aseamănă ca organizare cu cea medievală din Europa, Raiden (Clive Owen) este mâna dreapta a lui Bartok (Morgan Freeman). Cel din urmă, în încercarea de a stârpi corupţia din regat, îşi pierde viaţa, însă cavalerii aflaţi în subordinea lui jură să îi recapete onoarea, fiind conduşi de primul.

Tema răzbunării stăpânului dezonorat prin intrigi ţesute cu scopul de a obţine mai multă putere o găsim, după cum spuneam, şi în 47 Ronin.  Războiul troian din mitologia greacă lasă şi el o urmă. Regăsim secvenţa calului troian însă sub o altă formă.

Filmul e o coproducţie Cehia-Corea de Sud şi s-a filmat în prima ţara.

Dintre actori, cel mai mult mi-a plăcut norvegianul Aksel Hennie, cel care l-a interpretat pe Gezza Mott. Morgan Freeman nu a jucat prea mult însă a făcut-o în stilul caracteristic.

Ca şi concluzie, ceea ce trebuia să fie punctul forte e de fapt punctul slab, mă refer aici la scenele de luptă. Se exagerează cu muzica pe fundal care accentuează stare de lentoare. Cred că dacă în loc de 115 minute se ajungea la 80-90 de minute era mult mai bine. Aplauze pentru Aksel Hennie şi vizionare plăcută!