sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Z for Zachariah


Z for Zachariah este un film apocaliptic ciudat pentru că nu vedem disperare, nu vedem natura distrusa, nu vedem saracie sau oameni care sa lupte pentru propria viata. Din contra, peisajele sunt superbe si iti dau senzatia ca sunt desprinse dintr-un basm.

Scenele au fost trase in Peninsula Banks din Noua Zeelanda dar si in Virginia de Vest, Statele Unite ale Americii. Per ansamblu, la capitolul „imagine”, filmul sta foarte bine.

Sfarsitul lumii vine ca urmare a radiatiilor, fara a afla si sursa lor. Margot Robbie joaca rolul lui Ann Burden, sigura fata ramasa intr-o zona izolata de munte in care, paradoxal, radiatiile nu au ajuns. Ca o paranteza, rolul ii fusese atribuit initial Amandey Seyfried.

Ulterior il descopera pe John (Chiwetel Ejiofor) iar acestia sunt singurii actori ce joaca in prima parte a filmului. In scurt timp ajung la concluzia ca s-ar putea sa fie singurii supravietuitori iar omenirea trebuie sa o ia de la capat prin ei.

Incearca sa se pregateasca pentru iarna facand rost de hrana si electricitate avand avantajul ca John e cercetator. Acesta s-a salvat pentru ca se afla intr-un buncar de cercetare atunci cand s-a petrecut tragicul eveniment.

Intre cei doi supravietuitori incep sa apara sentimente inca nedefinite iar lucrurile se complica cand apare al treilea supravietuitor interpretat de Chris Pine. Ann se simte atras de el iar John simte asta si devine gelos.

Toti cei trei actori sunt cunoscuti. Margot a jucat in Lupul de pe WallStreet si in Focus, urmand sa apara in Tarzan si in Suicide Squad. Chiwetel Ejiofor a devenit cunoscut dupa ce a jucat in 12 ani de sclavie insa a avut un rol important si in filmul apocaliptic 2012. Chris Pine este cu siguranta mult mai cunoscut decat cei doi, jucand in Star Trek (Kirk), Jack Ryan, Into the Woods sau Horrible Bosses 2.


Z for Zachariah este adaptarea romanului SF, cu acelasi nume, scris de Robert C. O`Brien ;i publicat in 1974.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu