duminică, 20 ianuarie 2013

Box Office-ul românesc, scurtă radiografie


Am găsit de curând un articol interesant pe filmneweurope.com despre box office-ul românesc din 2012, dar şi câteva date din anii trecuţi. În articol se notează că box office-ul din România a început să crească, poate şi datorită deschiderii noilor multiplexuri. Numărul premierelor în 2012 a crescut comparativ cu anii trecuţi, 2010 şi 2011 însă nu şi faţă de 2009. În 2009 am avut 184 de premiere, în 2010 şi 2011 am avut 151, respectiv 168, iar anul trecut numărul lor a fost de 173.

Box office-ul filmelor internaţionale a fost condus de „Ice Age: Continental Drift” cu încasări de 1.568.870 EUR/ 6.981.473 RON, urmat de „Skyfall” şi „The Twilight Saga: Breaking  Dawn – Part 2”.

Nu doar filmele străine au avut rezultate bune pe ale noastre meleaguri ci chiar şi filmele autohtone. Filmul lui Tudor Giurgiu, „Despre oameni şi melci” a putut fi văzut în 40 de săli, a vândut 64.000 de bilete şi a strâns 169.887 EUR/ 756.000RON dar a fost depăşit de comedia „Minte-mă frumos” produsă de Mediapro Pictures care a strâns 215.056 EUR / 957.000 RON chiar dacă a fost distribuită în mai puţine săli, 31.

Alte trei filme româneşti au avut rezultate notabile pe plan local în 2012. „După dealuri” a vândut peste 55.000 de bilete în 24 de cinematografe, iar „Ho Ho Ho 2: A Family Lottery” 42.500 bilete în 33 de cinematografe. „Tatăl fantomă” al lui Lucian Georgescu a vândut 19.755 de bilete în 13 cinematografe.

Numărul plătitorilor de bilete a crescut comparativ cu anii trecuţi. În 2010, 55.858 de oameni au plătit să vadă „Eu când vreau să fluier, fluier”, iar alţi 26.788 de oameni au plătit în 2011 să vadă „Naşa”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu